YLI Eternit Acces

Descrierea sistemelor de control acces hotelier bazate pe tehnologia RFID


Sistemele de control acces hotelier bazate pe tehnologia RFID constau in ansamblul de instrumente ce permit practic schimbarea cheii de intrare de fiecare data cand  un client nou este cazat. Elementul principal al unui asemenea sistem este cartela de proximitate RFID, compusa dintr-un suport de plastic in care este incapsulat un circuit integrat capabil de transmisii de date pe radio frecventa. Cartelele RFID sunt imune la interferentele magnetice, la apa si agenti corozivi. Scrierea/Scanarea informatiilor stocate in cartela RFID se realizeaza fara contact, indiferent de directia in care e indreptata cartela, si fara a fi afectata de agenti exteriori cum ar fi praf, ulei, etc. Produsele noastre functioneaza cu carduri MIFARE 13.56MHz (produse de Philips) sau cu carduri TEMIC 125KHz (produse de Swiss Micro).

Cheile constau in cartele RFID care au fost in prealabil puse in corespondenta cu o anumita camera. Ele se emit simplu cu ajutorul unui sistem sofware instalat la receptie, sunt valabile pentru o singura camera si au durata de valabilitate determinata (data de intervalul pentru care camera este rezervata acelui client). In cazul pierderii unei chei aceasta poate fi simplu anulata prin reemiterea unei alte chei pentru camera respectiva, din aceasta rezultand un grad mai inalt de securitate decat cel oferit de sistemele clasice de incuietori cu cheie si butuc. In afara de cheile pentru clienti se pot emite chei pentru grupuri de camere (pe etaj sau cladire) utile personalului de curatenie sau intretinere (nu pot deschide incuietorile aflate in modul “nu deranjati”), precum si chei “master” care in plus fata de cheile pentru grupuri de camere pot sa deschida chiar si incuietorile aflate in modul “nu deranjati”.

Incuietorile sunt formate dintr-un cititor de cartele de proximitate, parte electronica de control si elementele mecanice de blocare (similare cu cele prezente intr-o incuietoare normala cu zar si butuc). Ele functioneaza “stand alone”, aceasta insemnand ca nu au nevoie de surse de energie externe si nici de legaturi de date prin cabluri. Sursa de energie e constituita din baterii de tip AA sau AAA cu durata de viata intre 10 si 18 luni in functie de tipul incuietorii. In cazul epuizarii bateriei, usa se deschide cu ajutorul unei chei mecanice de urgenta.

Avantajele incuietorilor de hotel  bazate pe tehnologie RFID
    - Flexibilitate in gestiunea drepturilor de acces.
    - Grad redus de uzura datorita tehnologiei de scanare fara contact a cartelelor
    - Inlocuirea rapida a cheii in cazul pierderii
    - Cheile nou emise le anuleaza pe cele vechi (grad sporit de siguranta)
    - Cheile personalului pot fi anulate oricand
    - Incuietorile pastreaza in memorie un istoric al accesarilor 
    - Posibilitatea implementarii unui sistem de economisire a energiei electrice care sa foloseasca acelasi tip de cartela ca si incuietorile

Comparati produsele

Nu aveti obiecte de comparat.